Museo Del Prado

Din seria muzeelor vizitate face parte şi Del Prado. Undeva în centrul Madridului, pe Calle Ruiz de Alarcón 23, am ajuns cu o oră şi jumătate înainte de închidere. Sincer, nici nu mi-am dat seama. Am plecat în grabă de acasă într-o sâmbătă seara. Şi atunci centrul Madridului era plin, mai ales în zona muzeului. Eu am prins şi intrare liberă.

Intrarea, în mod obişnuit, este 15 euro. Dacă vrei să vizitezi un muzeu în fiecare zi te falimentezi puţin.

Voiam neapărat să văd unul dintre tablourile mele prefarate: “Las Meninas” de Velasquez. Adevărul este că în faţa lui am stat cel mai mult. Şi acolo erau cei mai mulţi oameni. Este fascinant. Nu ştii la cine să te uiţi mai întâi din acest tablou, pentru că în anasamblu nu se poate privi. Nu poţi cuprinde cu privirea dintr-o dată infanta, slujnica, bufonul, pe Velasquez etc. Eşti impresionat de personajele vii şi acum. Vrei să descoperi toate detaliile pânzei şi nu faci decât să admiri.

Îmi pare rău că nu am apucat să văd “La maja desnuda” a lui Goya. Muzeul este imens şi cred că nici jumătate nu l-am străbătut într-o oră şi ceva. Timpul a zburat. Dar mă voi duce din nou când voi ajunge în Madrid.

Nu se compară cu ce am văzut eu la MNIR. Sunt convinsă de faptul că banii sunt cauza. Şi poate într-un procent mic şi lipsa de interes a oamenilor de a merge la un muzeu. Din pozele pe care le-am ataşat postului vă puteţi da seama că oamenilor le place să meargă la muzeu şi că sunt totuşi interesaţi de artă. Mi-ar plăcea să fie şi la noi aşa. Sunt curioasă ce se întâmplă în Bucureşti în noaptea muzeelor pentru că nu am fost în ţară când s-a organizat. Am înţeles că senzaţia evenimentului de anul trecut a fost un concert cu Bryan Adams şi nu vreun muzeu din ăsta.

Am participat vara trecută la Noaptea Albă în Madrid iar pentru a intra la un muzeu trebuia să stai la coadă ceva timp. Am reuşit să-l văd pe Pedro Almodovar, bineînţeles cu ochelarii de soare şi la 3 dimineaţa. A vorbit puţin după o prestaţie de flamenco(nu a lui), care de alftfel mi-a plăcut la nebunie. Nu erau foarte mulţi pe acolo, doar primele locuri erau ocupate. Apoi am intrat într-un fel de clădire, nu ştiu ce era, era spre dimineaţă şi apucasem cu prietena mea într-un grup de integraţi în absolut care ne-au plimbat aiurea prin Madrid. Greşeala a fost că nu ne-am organizat singure şi am plecat cu ăia crezând că ei cunosc mai bine locurile. Nu au făcut decât să ne plimbe dintr-un loc în altul aiurea. În fine, am intrat în acel loc ciudat cu multe încăperi. Parcă ar fi avut legătura cu vreo nuvelă a lui Eliade în care se întâmplă lucruri stranii. Într-o încăpere erau paturi multe şi mulţi oameni întinşi pe acolo uitându-se pe pereţi la nişte aberaţii proiectate. Habar nu aveam ce sunt alea, noi ne-am pus pe pat aproape adormite. Apoi am aterizat prin centrul Madridului într-un kebap al unor turci. Am mâncat puţin de foame dar mi-era scârbă, nu mai mâncasem de mult astfel de mâncăruri. Am renunţat la fast-fooduri de mult timp.

Ideea e că vreau să particip la un astfel de eveniment şi la noi în Bucureşti. Şi îl aştept cu nerăbdare. Cu toate că afară sunt locuri mult mai bine organizate (că nu ştiu dacă mai frumoase), şi în Bucureşti sunt locuri care de multe ori te pot surprinde. Nu trebuie decât să afli de ele.