Concert Angela Gheorghiu şi Vlad Miriţă

Angela Gheorghiu împreună cu Vlad Miriţă au susţinut un concert de muzică clasică în Piaţa Constituţiei pe 19 septembrie. Ne-am decis să mergem după o zi plină de tensiuni în care am avut interviuri. Iar dacă la interviu am vorbit despre acest concert, prin ziare se tot scria de el, la fel şi pe site-uri, am ales să-mi petrec seara de sâmbătă la concert ca să mă lămuresc ce au vrut Vlad şi Angela să spună când au declarat că vor cânta piese accesibile.

În final, nu m-am lămurit ce au vrut să spună cu aceste “piese accesibile”, dar noi am ascultat încântaţi La Habanera, Carmen, muzica lui Puccini, Madama Butterfly, O Fortuna sau Rapsodia lui Enescu.

Spectacolul a fost prezentat de actorul Victor Rebengiuc, dirijor Tiberiu Soare. La eveniment a fost prezent şi Cristian Mungiu care la finalul spectacolului urma să-şi promoveze noul film: “Amintiri din epoca de aur”, dar Oprescu a fost un regizor nu foarte bun şi publicul a plecat destul de repede. Sunt sigura că motivul a fost frigul de afară pentru că am tremurat pe tot parcursul concertului. Oricum, filmul poate fi văzut în cinematografe.

Mulţumim pentru invitaţie şi fotografii lui Florin Alboiu.

3 Răspunsuri to “Concert Angela Gheorghiu şi Vlad Miriţă”


  1. 1 Naicu septembrie 23, 2009 la 8:44 pm

    “Piese accesibile” sint acelea care incinta urechea si unui manelist. :) Ce rahat, piese accesibile… Alta denumire nu gaseau si eu ca sa atraga public? Si-asa la genul asta de concerte se duce lumea care are un pic de habar de ce e aia o soprana, un dirijor, o orchestra etc. Piese accesibile… Mi-e rau!

  2. 2 Ade septembrie 23, 2009 la 9:07 pm

    Imagineaza-ti ca pe mine la interviu m-au intrebat ce parere am despre “piesele accesibile” ale lui Vlad Mirita si Angelei Gheorghiu.

  3. 3 razvan septembrie 29, 2009 la 12:30 pm

    Concertul a fost magnific ! s-o vezi pe Angela in concert la -Romanica- este unica ocazie ( si fara bilet ! )
    Vlad are potential si mare perspectiva, voci de aur !
    La noi valorile se tin ascunse, nu se promoveaza, nu sunt apreciate. Pacat!
    Oricum un concert de zile mari!
    BRAVO !


Lasă un Răspuns




AdeBalerini

Calendar de balerină

septembrie 2009
L M Mi J V S D
« Aug   Oct »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Balerini în pagini

Balerini probaţi

  • 116,662 hits
web stats
Le Ballet
Le Ballet
TimeOut Bucuresti
Ballet Art
Snow