Citate

“Sunt vremuri grele pentru visători.”

Amélie

<<Uite-i iar!… Uite-i subt geamul boierilor şi subt ochii noştri!… Se pupă în stradă! Ptiiu! şi, efectiv, doamna Vera azvârlea pe scânduri, nu pe scoarţă, dezgustul ei astfel coagulat într-o spută amărue, care desigur îi uşura organismul de prisosurile unui dispreţ care, neconcretizat, i-ar fi putut face, Doamne fereşte, vreun rău.>>

Concert din muzică de Bach

“Şi dragostea? Continuă Esmeralda! O, dragostea, spuse ea, şi glasul îi tremură, ochii îi străluciră. Dragostea înseamnă să fii doi şi să nu fii decât unul. Un bărbat şi o femeie care se contopesc într-un înger. Dragostea e cerul.”

“Parisul actual nu mai are aşadar o fizionomie unitară. El e o colecţie de eşantioane a mai multor secole, şi cele mai frumoase dintre ele au dispărut. Capitala nu sporeşte decât în case, şi ce case! Aşa cum se dezvoltă, Parisul se va reînnoi la fiecare cincizeci de ani. De aceea, semnificaţia istorică a arhitecturii sale se sterge de la o zi la alta. Monumentele se răvăşesc din ce in ce şi pare că le vezi pierind puţin câte puţin, înecate în case. Părinţii noştri aveau un Paris de piatră, fiii noştri vor avea un Paris de ghips.”

Notre-Dame de Paris

“Nu iubim decât o dată! Inima poate fi deseori cuprinsă de emoţie, când întâlneşti o altă fiinţă: căci fiecare exercită asupra fiecăruia atracţie sau respingere. Toate aceste influenţe fac să se nască prietenia, capriciile, pornirile posesive, pasiunile vii si efemere, dar nu adevărata dragoste. Pentru ca ea să existe, trebuie ca cele două fiinţe să fie într-un asemenea grad născute una pentru alta, să se simtă ataşate prin atâtea gusturi comune, afinităţi fizice, spirituale, de caracter, prin mii de amănunte, încât toate acestea să formeze un mănunchi de legături. Ceea ce iubim, în esenţă, nu e nici doamna X, nici domnul Z, ci o femeie sau un bărbat, o creatură fără nume, făurită de Natură – această femelă uriaşă – o creatură, o anumită formă, o inimă, un suflet, un mod general de a fi, care atrag ca un magnet simţurile noastre senzuale precum şi cele izvorâte din inteligenţa noastră. Iubim un tip, adică înmănuncherea într-o singura persoană, a tuturor calităţilor umane care ne pot seduce, în mod izolat, la ceilalţi.”

Mai tare ca moartea

“Iubirea e aceasta: că în singurătate pot iubi sau gândi un lucru calm, senin; în timp ce în mijlocul celorlalţi m-ar sugruma neliniştile, m-ar întuneca până la ură.”

Mircea Eliade

“Seara. Valurile au ceva jalnic în mărunta lor rostogolire. Parcă aş fi ultimul om lăsat pe pământ să contemple apele unui golf. Mă simt departe. Mă simt ultimul om, iar nu unul singur într-un milion de oameni vii.”

Mircea Eliade

“Nu-l ştiuse cu ochii, pentru ca să aibă obsesia unei figuri; avea numai pe aceea a unor atingeri care, şi ele, treptat, deveneau impersonale, rămâneau dorinţi deschise şi rătăcite în vidul făpturii proprii, cerinţi fără de răspuns ale fibrelor, zbateri vane de păsări calde în sânge.”

Omul care trecuse